Colindul colindelor (versuri de Adrian Paunescu)
Colind pentru cei plecaţi - Dumitru Grui
Rolul colindelor în transmiterea și păstrarea dreptei credințe
(Pr. Dumitrache Ciprian)
Dumnezeu-Omul este Mântuitorul lumii
Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel
Evanghelia Duminicii dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) - Matei I, 1-25
Colindul colindelor
(versuri de Adrian Paunescu)
Mai e vreme de colinde,
Se mai poate, se mai poate,
Dacă sufletul rămâne
Cel mai mare dintre toate.
Dar colinda din colinde,
N-are roluri, n-are mască,
Şi pe ea tot omul lumii
E chemat să o rostească.
Steaua, Sorcova şi Capra,
Pluguşorul şi Ajunul,
Le vor învăţa copiii,
Nu le va uita niciunul.
În colindă, cel puternic
Şi cel sfînt este Cuvîntul,
Cum uneşte într-o noapte
Omul, cerul şi pămîntul.
Noi prea multe ale noastre
Le-am pierdut la cotitură,
Prin colindele acestea
Revenim la starea pură.
Ca-ntr-o stampă din strătimpuri
Pe la geamuri sunt copiii,
Şi ies oamenii la ceruri,
Cu toţi morţii şi toţi viii.
N-am murit ca neam al lumii
În vreo clipă viforoasă,
Cît colindele colindă
Şi copiii sînt acasă.
Cum şi astăzi ne întoarcem
Şi pe prunci îi vom deprinde
Să nu uite niciodată
Oameni, ţară şi colinde.
Vin copiii să dezlege
Din obraji fantasme roşii,
Hei, primiţi-i cu colindul,
Că tresar în ei strămoşii.
Şi-i colindul semn heraldic
Şi-i cultură în mişcare,
Că prin el deschidem firea
Şi că spiritul nu moare.
Şi în sufletul prielnic
Pentru fapte osebite
Clopoţeii pun ninsoare,
Cerul, florile-şi trimite.
N-a murit colindul nostru,
Se mai poate, se mai poate,
Leru-i ler, florile dalbe,
La mulţi ani cu sănătate.
Colind pentru cei plecați
Pentru cei ce nu mai sunt
și se odihnesc în cer
pentru cei ce sunt pământ,
linu-i lin și leru-i ler.
Pentru cei pe veci plecați,
ce nu vin de sărbători,
pentru mame, pentru tați
leru-i ler și dalbe flori.
Pentru cei ce-s numai cruci
care tremur î ger,
pentru mame, pentru prunci,
dalbe flori și leru-i ler.Pentru cei ce-au fost ca noi
si colindă prin eter,
peste vremea de apoi
dalbe flori și leru-i ler....
Lacrimi seci și lacrimi reci,
se topesc de dor, și cad,
pentru cei plecați, pe veci,
verde cetina de brad...Dumitru Grui