Revista parohiei ‟Sfântul Proroc Ilie” Cristeşti Botoşani, Nr. 10 - 2022

Revista parohiei Mai 15, 2022

-Duminica a patra după Paşti  «De acum să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple ceva mai rău. Atunci omul a plecat și a spus iudeilor că Iisus este Cel ce l-a făcut sănătos» (Ioan 5 /14-15)

Hristos a Înviat!

-FILOCALIA I - Al celui dintre sfinţi, Părintelui nostru ANTONIE CEL MARE, capete 68-70.

-Care sunt simbolurile Sfinților Evangheliști în iconografie?

-14 mai: Ziua de cinstire a martirilor din temniţele comuniste 

 

 

 

 

Duminica a patra după Paşti «De acum să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple ceva mai rău. Atunci omul a plecat și a spus iudeilor că Iisus este Cel ce l-a făcut sănătos» (Ioan 5 /14-15)

Hristos a Înviat!

Îndemnul Mântuitorului nostru Iisus Hristos din Evanghelia de astăzi este acela de a ne feri de păcate. Așa cum i-a spus celui vindecat atunci când l-a găsit în Templu din Ierusalim, adică atunci când ne întâlnim cu El în sfânta biserică։ ‟Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău”. Fiecare creștin, care este amăgit și înșelat de vrăjmașul diavol, care este ademenit și cade în păcate se aseamănă cu bolnavul din evanghelia de astăzi. Diavolul îl desface pe creștin de dragostea față de aproapele său, de rugăciune pentru ceilalți, chiar și pentru vrăjmași, de post atunci când trebuie să postim, de curăție și de fapte bune. Diavolul ne îndeamnă să furăm, să ucidem, să înjurăm de cele sfinte, să ne jurăm pe noi, pe Dumnezeu, să bem peste măsură, să fim vicleni, să păcătuim în fel și chip pentru a pierde Împărăția pregătită nouă de Tatăl cel Ceresc. Noi știm că locul păcătoșilor nu este în altă parte decât în iad. Iadul este locul de chin și de pedeapsă al celor care au refuzat să-L iubească pe Dumnezeu și să facă pocăință sinceră pentru păcatele lor.

Ci cât este departe cerul de pământ, atât este de mare mila Lui, spre cei ce se tem de El. Pe cât sunt de departe răsăriturile de la apusuri, depărtat-a de la noi fărădelegile noastre. În ce chip miluieşte tatăl pe fii, aşa a miluit Domnul pe cei ce se tem de El; Că El a cunoscut zidirea noastră, adusu-şi-a aminte că ţărână suntem. (Psalmul102).

Care sunt simbolurile Sfinților Evangheliști în iconografie? Tradiția a asociat fiecăruia dintre cei patru Sfinți Evangheliști câte un simbol. Astfel, Sfântul Evanghelist Matei este zugrăvit împreună cu un om (înger), Sfântul Evanghelist Marcu este zugrăvit împreună cu un leu, Sfântul Evanghelist Luca este zugrăvit împreună cu un vițel, iar Sfântul Evanghelist Ioan este însoțit de un vultur, (https://doxologia.ro/viata-bisericii/iconografie/care-sunt-simbolurile-s...).

14 mai: Ziua de cinstire a martirilor din temniţele comuniste. Pentru al treilea an consecutiv, în 14 mai este marcată Ziua naţională de cinstire a martirilor din temniţele comuniste. (https://basilica.ro/ziua-nationala-de-cinstire-a-martirilor-din-temnitel...).