Revista parohiei ‟Sfântul Proroc Ilie” Cristeşti Botoşani, Nr. 71 - 2021

Revista parohiei Septembrie 11, 2021

DUMINICA dinaintea înălţării Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim)

Sfânta Cruce - semnul iubirii care învinge păcatul și moartea

    „Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit în cer, fără numai Cel Care s-a pogorât din cer, Fiul Omului, Care este în cer”. (Ioan 3,13).

    Sfânta Evanghelie a Duminicii dinaintea Înălțării Sfintei Cruci face o legătura între șarpele care a fost înălțat de către Moise în pustie și înălțarea pe Cruce a Mântuitorului Iisus Hristos.  Se știe că în timp ce poporul evreu traversa pustia, mulți oameni mureau fiindcă erau atacați de șerpi veninoși. Atunci Dumnezeu i-a spus lui Moise să înalțe un șarpe de aramă și oricine se va uita la șarpele de aramă, înălțat în pustie, se va vindeca. Această vindecare a oamenilor care erau mușcați de șerpi era o preînchipuire a Crucii Mântuitorului Iisus Hristos.